
Spiritul sărbătorilor de iarnă plutește în aer zilele acestea, iar cea mai eficientă metodă de a-l simți cu adevărat este de a ne implica cu totul în decorarea casei noastre și pregătirea cadourilor pentru toți cei dragi nouă.
Vă propunem ca anul acesta să fie unul diferit, în care să îmbinăm pasiunea pentru croitorie, indiferent dacă ne aflăm la început de drum sau nu, cu magia sărbătorilor, pentru a ne umple casele și sufletele cu spiritul Crăciunului.
V-am pregătit o serie de obiecte și decorațiuni perfecte pentru această perioadă a anului, care se pot crea ușor, chiar și de către cei mai puțin experimentați într-ale croitoriei. Nu uitați, important este să ne simțim bine în timp ce le pregătim. Rămâneți cu noi până la final, v-am pregătit o surpriză!
Șosete decorative pentru cadouri
De așezat în apropierea bradului, în așteptarea cadourilor lui Moș Crăciun. Simplu de făcut, dar cu un impact mare, vă puteți crea acum propriile șosete pentru cadouri. Pornim de la un tipar simplu, iar în funcție de preferințele cromatice vă îndemnăm să fiți creativi în decorarea acestor șosete.
Pentru realizarea lor veți avea nevoie de 0.5 m țesătură pentru partea exterioară, 0.5 m țesătură pentru căptușeală, 0.25 m fleece pentru mașină de cusut, fier de călcat și - opțional - un scanner cu decupare Brother Scan n Cut.
Decorațiuni pentru bradul de Crăciun
Anul acesta vă propunem să înlocuiți clasicele globuri pentru bradul de Crăciun cu ornamente distractive, create chiar de dumneavoastră. Îi puteți implica și pe cei mici în confecționarea lor, astfel încât să aveți parte de o seară distractivă în familie. Acest proiect este potrivit tuturor categoriilor de vârstă și îndemânare, astfel că veți putea folosi un scanner cu decupare, sau pur și simplu o foarfecă, iar cusăturile pot fi realizate atât cu mașina de cusut, cât și de mână.
Pentru realizarea lor veți avea nevoie de fetru (diverse culori), biluțe colorate, ștrasuri, fundițe, panglică roșie și - opțional - pentru un efect 3D, umpleți decorațiunile cu vatelină.
Fulgi de zăpadă 3D
În așteptarea fulgilor de nea care se vor așterne pe pervazele caselor noastre, vă invităm să creăm împreună proprii fulgi supradimensionați, pe care îl vom folosi pentru a decora ferestrele. Lăsați-vă imaginația să curgă liberă și nu vă sfiiți să vă jucați cu dimensiunile și cromatica fulgilor.
Pentru acest proiect veți avea nevoie de hârtie colorată, pangligă, ștrasuri și puțină îndemânare. Firește, procesul creativ poate fi ușurat dacă folosiți scannerul cu decupare din seria Brother scan n cut.
Suport pentru pahare
Sunteți în căutare de cadouri pentru cei apropiați? Avem o idee, ușor de pus în aplicare și de mare efect în serile lungi de iarnă, în care ne delectăm cu ciocolată caldă: suporturi pentru căni lucrate manual.
Pentru realizarea acestor suporturi drăguțe veți avea nevoie de fetru pentru a crea baza (pentru o precizie în tăiere, vă îndemnăm să folosiți scannerul cu decupare Brother Scan n Cut) și o mașină de brodat, cu ajutorul căreia veți crea broderii decorative, care vor da viață suporturilor. Asortați culorile folosite și veți avea un cadou perfect pentru cei dragi, sau chiar pentru dumneavoastră!
Ambalaj refolosibil pentru cadouri
Vă încurajăm să încercați ceva nou sezonul acesta! Lăsați la o parte ambalajele pentru cadouri de unică folosință și creați, în schimb, propriile ambalaje refolosibile și personalizate. Cu toții încercăm să reducem amprenta pe care acțiunile noastre o lasă asupra mediului înconjurător, să fim conștienți de alegerile pe care le facem și să trăim într-un mod sustenabil pentru întreaga planetă.
În această direcție, vă propunem să creăm împreună punguțe pentru cadouri din material textil, care vor putea fi refolosite după Sărbători ca săculeți pentru prânz. Pentru acest proiect puteți folosi țesăturile pe care le aveți la îndemână, în atelier sau acasă și o panglică sau șnur pentru închidere. Cusătura se poate realiza atât la mașina de cusut, cât și de mână, în funcție de posibilități. Dacă dețineți o mașină de brodat, puteți merge mai departe, brodând câte o etichetă cu numele persoanei căreia îi este destinat cadoul.
V-am promis de la începutul articolului că vă vom oferi 5 idei pentru cadouri și decorațiuni lucrate manual, care vă vor stimula creativitatea și vă vor distra în serile friguroase de iarnă. Cu toate acestea, avem o idee surpriză:
Upcycling: decorațiuni creative cu sticle
Transformați sticlele vechi în noi obiecte decorative și amenjați colțul lui Moș Crăciun!Pentru acest proiect veți avea nevoie de câteva sticle, preferabil de dimensiuni diferite, instalații luminoase cu baterii, hârtie colorată și beteală. Implicați-i și pe cei mici în procesul creativ și vă veți asigura o seară distractivă, în familie!
Dacă v-au plăcut recomandările noastre vă invităm să le puneți în aplicare și să ne împărtășiți pozele! Vă dorim Sărbători Fericite și Creative alături de cei dragi!